Țara Sfântă - Ziua 1

Pământul Țării Sfinte a reprezentat și reprezintă necontenit, atât pentru lumea creștină cât și pentru întreaga umanitate, prin tezaurul său de mărturii și valori ale istoriei și artei timpurilor biblice, în general, și ale erei creștine în special, un nesecat izvor de zidire sufletească și înălțare în comuniunea cu Dumnezeu, precum și de îmbogățire culturală pentru nesfârșitele șiruri de pelerini și turiști care-și poartă, cu asiduitate, pașii pe aceste locuri unde a pășit cu 2 milenii în urmă însuși Fiul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos.

În viața aceasta toți suntem călători, însă unii se învrednicesc a călători chiar și pe cărările pe care a călătorit Însuși Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu pe acest pământ. Fericiți sunt aceia care au ajuns măcar o dată în viața lor la Locurile Sfinte din Israel și au putut călători în această țară binecuvântată de Dumnezeu, țara lui Avraam, Isaac și Iacob iar pentru noi creștinii, țara lui Iisus Hristos.

Astfel am fost și eu învrednicită ca într-o frumoasă zi de joi, 21 februarie 2013 să plec împreună cu părinții la București pentru a lua a 2-a zi la 6.00 avionul spre Tel-Aviv. Am plecat la ora 10:50 din Sibiu și după ce am călătorit o parte din drum în picioare pentru că era arhi-plin autobuzul am ajuns la 15:45 în București. I-am trimis pe ai mei la cazare la așezământul Basilicii, "Justin Patriarhul" deoarece în ofertă aveam cazare și transport gratuit până la aeroport, eu urmând să iau alt metrou și apoi autobuzul 763 până la cimitirul din Giulești pentru a mă închina la Sfântul Ilie Lăcătușul. Am înghețat un pic la coadă dar a meritat căci am stat până s-au închinat toți pelerinii la rugămintea nepotului care se temea să rămână singur în cimitirul împânzit de cerșetori, căci normal unde sunt moaște sunt și ei.

După vreo 2-3 ore de somn, pe la 2:30 ne-am trezit și la 3:30 am luat microbuzul spre aeroportul Otopeni căci la 4:00 ne întâlneam cu restul grupului și cu un părinte care ne-a făcut o introducere frumoasă despre ceea ce înseamnă pelerinajul şi ne-a dat pe lângă cărți și dvd-ul cu "Pelerini în țara sfântă", un ecuson, eșarfă la femei și șapcă la bărbați de culoare galbenă ca să ne recunoaștem mai ușor și lista cu aranjatul în autocar și la hoteluri. M-am bucurat că eram în primul rând, părinții după șofer și eu cu ghida în partea cealaltă.

Ziua1

Pe la ora 9:00 am ajuns la aeroportul din Tel Aviv dar până ne-a verificat la vamă, ne-a dat o viză pentru 3 luni şi ne-am întâlnit cu părintele-ghid David Pristavu, a trecut de 10.

Comparativ cu Ierusalimul, Tel Aviv este un oraş nou, un produs al secolului nostru. În ebraică, numele lui înseamnă "Colina Primăverii". Bazele oraşului Tel Aviv au fost puse începând din anii 1870-1880 de către imigranţi evrei, însufleţiţi de idealuri sioniste (de autodeterminare naţională în vatra istorică) sau de sentimente naţional-religioase, pe nişte dune din preajma vechiului oraş-port Yafo (Jaffa), care era atunci locuit în principal de arabi. Tel Aviv este un oraş al luxului, al luminii şi al artei, el funcţionând 24 de ore pe zi fără întrerupere. Este un centru mondial al diamantelor, Israelul tranzacţionând peste 60% din producţia de diamante din lume în Tel Aviv. (text preluat din cartea "Ghidul Pelerinilor în țara sfântă")

Părintele David este stabilit de 23 de ani în Ierusalim, un om extraordinar, care răspândea o linişte molipsitoare. Între timp aflăm că 3 femei au plecat pur și simplu spre disperarea Cameliei care trebuia să aibă grijă de noi, să ne numere:) Număratul acesta avea să devină mai târziu o obsesie pentru ea. Astfel că pe la orele 10 - 10:20 plecăm cu un autobuz dotat spre Muntele Tabor, prin Cezareea Palestinei.

Deja începusem să-l simpatizez pe părintele David căci degaja un aer de liniște și era și tare glumeț. Încerca să ne facă să ne simțim cât mai bine. Ne arăta în Tel-Aviv cum în partea dreaptă erau casele evreilor mai ala-n-dala puse și în stânga cele ale arabilor aranjate.

Toate casele nu sunt terminate pentru ca să scutească impozitul. De altfel când un arab se căsătorește, toți din familia lui îl ajută să mai construiască un etaj la casă, ca să se mute cu soția, și toți aveau multi copii.

Era foarte mândru de românii care au venit în țara sfântă după revoluție și care ei singuri au construit toate podurile și autostrăzile pe care mergeam (evreii români în special, care după 89 s-au întors peste 800.000), precum și aeroportul care părea un mic oraș. În incinta lui erau foarte mulți portocali, lămâi și cei în care creșteau pomelo și erau plini vârf de fructe pentru că ne spunea că ora pentru cules costa mai mult decât kg de fructe.

Am văzut livezi mari de portocali, sere de bananieri, migdali și curmali

Pe toată perioada pelerinajului am fost foarte surprinsă de cât de repede ajungeam dintr-un loc în altul, Israel are doar 22.074 km pătrați.

Astfel cam în aproximativ o oră eram deja în nordul țării la Muntele Tabor care de jos nu părea mare dar când am urcat cu așa zisele "cămile electrice" după cum a numit părintele acele microbuze, mi s-a părut destul de înalt. 

Muntele Tabor - acesta este locul unde Domnul nostru Iisus Hristos S-a urcat împreună cu Petru, Iacov și Ioan pentru a se schimba la Față. Sfântul Apostol Petru îl va numi Muntele cel Sfânt, pentru că aici a avut loc Schimbarea la Față a Domnului, arătarea dumnezeirii Lui. Tot aici a avut loc întâlnirea reprezentanților Vechiului Testament (Moise și Ilie) cu cei ai Noului Testament (cei 3 Apostoli prezenți).

Pentru pelerinul român e importantă biserica ortodoxă aflată pe vârful muntelui, a cărei construcție a fost inițiată de arhim. Irinarh Rosetti în 1859. Acum este o mănăstire de maici, 4-5 dintre ele fiind românce.

Am intrat în biserică, ne-am închinat la icoane și pe stânga era o icoana a Maicii Domnului făcătoare de minuni, de aceea era plină de suveniruri cu diferite reprezentări sau poze a celor care n-au putut să vină și au nevoie de ajutor. De exemplu se putea cumpăra un fel de iconiță cu o inimă pentru cei care sufereau cu aceasta.

Tradiția spune că un creștin a cumpărat de la mănăstirea Iviru, de pe Muntele Athos, o copie a Icoanei Maicii Domnului și a vrut s-o ducă în Israel. Îmbolnăvindu-se, el a pus copia într-o sticlă, alături de lumânări, tămâie și o scrisoare și i-a dat drumul pe mare. După 3 luni și jumătate sticla a fost găsită de un arab, chiar din Nazareth, care a dus-o la Mitropolie. De aici icoana a fost trimisă pe Muntele Tabor, unde a început a face minuni. Prima minune a fost înfăptuită asupra unei fete de 14 ani, oarbă din naștere, al cărei tată, închinător la Locurile Sfinte, a luat ulei din candelă și i-a adus fetei acasă. A 3-a zi după ungere, fata și-a căpătat vederea. Despre celelalte nenumărate minuni, stau mărturie semnele de recunoștință lăsate aici de cei ce s-au însănătoșit. Numele originar al icoanei este Tama, făgăduința. (text preluat din cartea "Ghidul Pelerinilor în țara sfântă")

Am cumpărat 2 mahrame pe care le-am atins de icoană și o piatră despre care se spune că a stat Iisus când S-a schimbat la Față. După ce s-a citit Evanghelia, ne-am miruit, am pornit înapoi la autocar.
În gradina frumos amenajată am găsit 3 construcții ce simbolizau cele 3 colibe făcute de apostoli.
 

 Jos am găsit și un traseu marcat cu bandă verde și albastră, despre care cred că ducea sus pe Tabor.

După Tabor am plecat spre Cana Galileei. Acolo am intrat în biserică și s-a citit Evanghelia transformării apei în vin (începutul minunilor lui Iisus), ne-a miruit și la ieșire ne aștepta părintele David cu baklava și vin foarte foarte bun, făcut acolo.



Am cumpărat un set de 4 sticluțe de 250 ml cu gândul să păstrez una pentru când mă voi cununa căci așa e tradiția.
În biserică am văzut cele 2 vase de piatră în care apa s-a transformat în vin, dar care nu mi se păreau deloc adânci. Biserica adăpostește moaștele Sf. Simon Zilotul (prăznuit la 10 mai), care, potrivit tradiției a fost mirele din Cana Galileii și unul dintre cei 12 Apostoli ai lui Iisus Hristos.

De la Cana ne îndreptăm spre Nazareth, la Biserica Bunei Vestiri unde este izvorul Maicii Domnului. Conform unei tradiții locale aici a avut loc întâlnirea Sfintei Fecioare cu Arhanghelul Gavriil. Această biserică a fost pictată în 1977 de către pictorii români Gavriil, Mihail și Nicolae Moroșanu. Românii se pot bucura de faptul că pot vedea zugrăvite într-un locaș din Țara Sfântă icoanele Sfinților Ioan cel Nou de la Suceava și a Cuvioasei Parascheva.
Aici am văzut la vecernie pe Mitropolit care cânta la strană (foarte smerit).
 

În partea stângă a bisericii coborai puțin și era un gărduleț după care era izvorul.

Am luat apă cât să ne ajungă :), apoi părintele a vorbit cu o arăboaică să ne lase să vedem peșterile / galeriile unde se ascundeau primii creștini de invadatori să se roage. De asemenea ne-a spus că una din micile galerii ducea de la casa Maicii Domnului până la izvor și că de multe ori se întâlneau apostolii să se roage de frica iudeilor. Acolo ne-a primit foarte frumos un preot care oficia slujba în peșteră unde nu se afla decât o piatră mai mare și câteva strane de lemn. El studia la Cluj și îi era drag de români.

Am plecat pe jos pe niște străduțe foarte înguste spre casa Maicii Domnului, unde S-a născut și a copilărit. Acolo era o biserică catolică foarte mare pe 2 nivele și o curte la fel de mare unde erau icoane cu reprezentări ale Mariei din toate țările lumii.

Ce m-a impresionat a fost faptul că era reprezentată în toate felurile, fiecare popor cum o vedea: era neagră pentru spanioli, chinezoaică, japoneză și cel mai extravagant ca să nu zic urât era în biserică un fel de statuie (pictură în relief) cu o rochie care imita razele de lumină (un argintiu murdar) care plutea în aer parcă și ca explicație era dat un citat din Apocalipsă unde se spune că Maica Domnului se va îmbrăca în raze de soare.

Nazareth (Neter = odrasla) este orașul speranței, este locul în care Arhanghelul Gavriil aduce Sfintei Fecioare Veste cea bună. În Nazareth bătrânul Iosif, Sfânta Fecioară Maria și Pruncul Iisus se reîntorc după fuga din Egipt. Aici Pruncul Iisus și-a petrecut copilăria și de unde, la vârsta de 12 ani a făcut călătoria de Paști la Ierusalim. Aici a venit de 3 ori fără să facă nici o minune datorită necredinței lor, ci doar a tămăduit câțiva bolnavi, punându-și mâinile peste ei. (text preluat din cartea "Ghidul Pelerinilor în țara sfântă")

Târziu, pe la 19 am pornit spre Tiberias unde ne-am cazat. Am luat o cină copioasă și ne-am pus la somn, având colega de camera o doamnă din București care deși eram bucuroasă că nu stau cu ai mei să mă tot cicălească, am avut-o pe ea înlocuitor:) căci se ținea scai după mine:), dar ne-am înțeles bine.

Țara Sfântă - Ziua 2

Ziua 2

Am luat micul dejun pe la 8 și la 8:40  am plecat spre Muntele Fericirilor (Zenit). Având o înălțime de 560 m și fiind situat la 7 km de orașul Tiberias, acest munte a fost locul unde Domnul a rostit Predica de pe Munte, care cuprinde și cele 9 Fericiri. Acestea cuprind adevăruri morale necesare mântuirii. Domnul nu le-a dat sub formă de porunci, ci în chip firesc de fericiri, pentru a sublinia caracterul liber al moralei creștine.

Am urcat la mănăstirea nou construită, locul originar de înmulțire a pâinilor fiind cu 50 m mai jos. Acolo am găsit o gradină frumoasă, plină de verdeață și o masă cu scaune în jur de piatră unde se spune că Iisus i-ar fi învățat pe ucenicii Săi "Tatăl nostru". De acolo se vedea frumos Marea Galileei, numită și Lacul Ghenizaret, Marea Tiberiadei sau Lacul Kinereth și este principala sursă de apă potabilă în Israel și era sursă de hrană a pescarilor din satele de pe malul acesteia.  Situată sub nivelul mării continentale, a fost "martoră" la mersul pe apă a lui Hristos, la chemarea Sfântului Petru sau la potolirea furtunii. A furnizat atâta hrană la cuvântul Domnului, încât pescarii, care toată noaptea nu prinseseră nimic, au rămas uimiți de mulțimea peștilor care aproape rupeau plasele.

Am spus și noi rugăciunea de dimineață și am cântat fericirile.

Am coborât cu autocarul la mica biserică evanghelică unde Iisus a săturat mulțimea (5000 de bărbaţi afară de femei și copii) cu doar 5 pâini și 2 pești. 

Tabgha (heptapegon = șapte izvoare) - biserica a fost construită în secolul al IV-lea în stil bizantin, noua biserică încadrează mozaicurile originale din secolul al IV-lea. Mozaicurile înfățișează păsări și plante, între acestea un loc deosebit fiind ocupat de floarea de lotus, sub formă de clopot. Această floare, nefiind specifică zonei, ne arată influențele peisajelor de pe malurile Nilului, populate la acea vreme în arta elenistică și romană. Totuși, cea mai mare parte a imaginilor înfățișează flora și fauna specifică Galileei.  (text preluat din cartea "Ghidul Pelerinilor în țara sfântă")

Ne-am închinat la icoane, am ascultat evanghelia și am admirat mozaicul de pe podea care reprezenta "Înmulțirea pâinilor și a peștilor", precum și "Pescuirea minunată" căci tot în acest loc avusese loc și minunea înmulțirii peștilor, când Iisus L-a rugat pe Petru să mai arunce odată mreaja chiar dacă el era deznădăjduit după o zi de pescuit eșuată. De asemenea mai era reprezentat și un pelican cu un șarpe în jurul picioarelor.

Simbolul Pelicanului - Pelicanul acesta este o pasăre. Iar șarpele dușmănește mult puii lui. Deci el ce face? își așează la înălțime cuibul lui, îngrădindu-l din toate părțile din pricina șarpelui. Ce face atunci vicleanul șarpe? Cercetează de unde suflă vântul și din partea aceea își trimite veninul său de-i ucide. Deci vine pelicanul și vede că au murit puii lui. Atunci privește la nor și zboară la înălțime, întinzându-și aripile. Acolo își găurește cu ciocul coastele și prin nor picură în ei din sângele său și se trezesc.

Prin pelican se înțelege Domnul, iar puii lui sunt Adam și Eva, firea noastră. Cuibul lui este paradisul. Iar șarpele diavolul cel răzvrătit. Deci șarpele, începătorul răului le-a insuflat prin neascultare protopărinților veninul său și aceștia s-au făcut morți prin păcat. Dar Domnul și Dumnezeul nostru S-a înălțat, pentru iubirea Sa de oameni, pe cinstita cruce și din coasta Sa străpunsă ne-a dăruit viața prin norul Duhului Sfânt. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Tot aici ni s-a spus că Iisus a vindecat pe Maria Magdalena de cei 7 demoni, pentru ca mai apoi aceasta să meargă până la Roma să spună de nedreptatea făcută Salvatorului ei. Tot aici L-a întrebat Iisus pe Petru de 3 ori dacă-L iubește, având să prevestească lepădarea sa de 3 ori față de Iisus.

 

Am pornit apoi pe țărmul Mării Galileei ca să facem poza de grup cu steagul României, căci părintele David era foarte mândru de poporul român, de aceea de fiecare dată ne spunea cât bine și câte daruri a dat poporul nostru de-a lungul secolelor și acum patriarhia nu mai vrea nici măcar să păstreze peticul de pământ care cu greu au reușit să-l obțină în diferite zone din Israel. Era dezamăgit de ignoranța statului român, care nu mai vrea să ofere nimic pentru Țara Sfântă, dar permanent cu nădejde de mai bine.

Pe plajă am rugat o negresă să ne facă la toți poză și săraca era mai plinuță și desculță pe pietrele destul de ascuțite de pe jos, așa că de-abia se mișca. Am văzut 2 pietre în formă de inimă cu urme de picioare în ele.

Am avut norocul să vedem un păun care tocmai când am intrat noi și-a deschis coada:) și priviți ce a ieșit:

De aici am plecat la Biserica Sfântu Petru unde era un mozaic la fel de frumos și o gradină mare și verde pe malul mării.

Biserica e construită pe o stâncă și comemorează momentul reașezării Sf. Petru în ceata Apostolilor (a 3-a arătare a Domnului după Înviere).

Am trecut prin Betsaida de unde erau Sfinții Petru și Andrei. Am trecut apoi în Siria unde am început să vedem zone întregi împrejmuite cu gard, sârmă ghimpată și alerte de mine care pot exploda. Ne spunea părintele că mai demult oamenii obișnuiau să trimită vitele pe câmpul minat ca să mai curețe teritoriul care nu mai putea fi folosit din cauza minelor, până când s-au sesizat cei de la protecția animalelor și le-a interzis. Astfel se află zone întregi pe care nu poți călca din cauza minelor.

Am trecut pe lângă niște ruine unde Iisus a salvat demonizatul din care a scos legiune de diavoli și cărora le-a permis să intre într-o turmă de porci care s-au aruncat de pe stâncă în mare, cei care erau de față rugându-L apoi pe Iisus să plece de la ei că iubeau mai mult averea. Țărmul acela înalt nu mai există căci marea era mult retrasă.

Am intrat pe granița cu Iordania: 55 km cu sârme și gard electrificat, apoi 10 m mai încolo câmp minat. Aici părintele se decide să conducă și el un pic pe motiv că șoferului i s-a pus un cârcel.

Am intrat în Palestina și ne îndreptăm spre Iordan. Vedem în jur un total alt relief: în loc de verdeață cu care eram obișnuiți vedem doar dealuri aride și pustiu. Imaginea îmi dădea așa o senzație de teamă, de pustiu. Din când în când vedeam câte un tanc despre care părintele ne spunea că verifică zona și opresc pe cei care li se par mai suspecți.

Dar în schimb odată ajunși la Iordan a fost foarte frumos, chiar dacă pe partea cealaltă a malului erau soldați cu arme căci pe malul drept era Cisiordania (West Bank) iar cel stâng Iordania. Pentru mai multe detalii citiți: http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Iordan

Acest râu cu o lungime de 322 km își are izvoarele în Liban, alimentează Marea Galileei cu apă potabilă și se varsă în Marea Moartă. În această apă Sfântul Ioan Botezătorul îl botează pe Mântuitorul Iisus, moment în care avem prima Epifanie (arătarea Sfintei Treimi) în Noul Testament - se aude glasul Tatălui din cer care spune: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit", Fiul se botează în apa Iordanului iar Sfântul Duh se așează deasupra Lui în chip de porumbel. La data sărbătorii Botezului Domnului, în fiecare an se produce o minune dumnezeiască, apele Iordanului întorcându-și mersul lor firesc pentru câteva clipe. (text preluat din cartea "Ghidul pelerinilor în țara sfântă")

Pe 27 grade ne-am schimbat în costum de baie, ne-am luat robele albe pe care le aveam pregătite din România și, după ce ne-a botezat simbolic cu un mănunchi de busuioc, am intrat în Iordan care era foarte tulbure cu mult mâl pe jos și foarte rece. Am tot așteptat-o pe mama să vină să-mi facă niște poze.

Tata s-a fâstâcit un pic dar apoi s-a schimbat și el și am avut norocul să rămânem toți 3 în apă să facem poze.

În timp ce intram în apă mi s-a părut foarte rece dar apoi după ce am intrat până la gât nu mi s-a mai părut deloc, iar când ieși din apă de obicei tremuri oricât de cald ar fi afară, însă aici contrariul: nu-mi era deloc frig.

 

 

După un timp grupul a plecat și a rămas doar tata în Iordan și se tot bălăcea, până când îl aud cântând cu patos „În Iordan botezându-te”. Când a ieșit a fost aplaudat de puținii pelerini care mai erau:) care prima dată au rămas tare surprinși de reacția lui.

Lângă noi era și un grup de ruși care mă distrau deoarece erau mai fanatici ca și noi: era un preot cred îmbrăcat cu robă care stătea în apă până la brâu și îi băga pe toți în apă cu totul și mi se părea destul de agresiv parcă:). Un copil din grup nu se mai putea oprii din plâns, probabil de sperietura trasă.

Am văzut o poză extraordinară cu ocazia sfințirii apei Iordanului:

Ne-am schimbat, am rugat apoi o rusoaică care era în apă să-mi umple o sticlă cu apă din Iordan pentru bunica (a fost una din rugăminți), apoi am plecat spre mănăstirea Sfântului Gherasim, unde sfântul a îmblânzit un leu. Are o poveste tare frumoasă așa că am să v-o detaliez: 

Din scrierea vieții sale aflăm că într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu fioros care răgea cumplit din cauză că îi intrase în labă un spin. Sfântul Gherasim îi scoate spinul și din acel moment leul nu-l mai părăsește pe Cuvios, îl urmează pretudindeni, ca un adevărat ucenic.
În acel timp, la mănăstire, Părinții aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apă de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catâr. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Însă, într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de catâr și a adormit. Câțiva negustori, trecând cu o caravană de cămile pe acolo și văzând catârul singur, l-au luat și și-au continuat drumul.
Cuviosul Gherasim, văzând că lipsește de la mănăstire catârul și crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: "lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii“. Și leul s-a făcut de îndată ascultător și căra zi de zi apă de la Iordan pentru mănăstire.
După o vreme, negustorii s-au întors pe același drum. Și pe când treceau Iordanul, s-au întâlnit cu leul care împlinea lucrul catârului. Negustorii, văzând leul, s-au speriat și au fugit. Leul a luat catârul de frâu și s-a întors la Sfântul Gherasim și cu câteva cămile.
Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atât pentru că își recuperase catârul, ci mai ales pentru faptul că a cunoscut că leul nu a mâncat catârul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea leul, deși părăsise mănăstirea, venea o dată pe săptămână la Cuviosul Gherasim, plecându-și capul înaintea lui, ca și cum i s-ar fi închinat.
După ce Sfântul Gherasim a trecut la cele veșnice, leul s-a dus la mormântul lui, și, răcnind cu putere, a murit.

La intrare pe lângă faptul că se trăgeau clopotele că venim noi, ne-a dat și câte un acatist care era în greacă și o lumânare. În curte erau 2 papagali, dintre care unul tot spunea „Hello”, foarte drăguț.

Am intrat în biserică, ne-am închinat la icoane și am ascultat evanghelia.

La intrare am văzut o grotă unde Maica Domnului L-a alăptat pe Iisus în fuga lor spre Egipt. Nu am putut s-o vizităm deoarece era în renovare, dar m-a lăsat să fac niște poze de la intrare. Un călugăr român ne-a servit cu pâine prăjită, măsline și un suc.

Iordanul era la -400 m sub nivelul mării. Nivelul 0 era semnalizat de un indicator lângă care stătea și o cămilă:

Pe drum o grămadă de așezări de beduini:

Am pornit apoi spre Bethleem, trecând prin Ierusalim pentru a ne caza. Am hotărât să nu mai merg la cină căci la ora 23:00 urma să mergem la Sfântul Mormânt pentru priveghere și vroiam să mă împărtășesc.