Țara Sfântă - Ziua 2

Ziua 2

Am luat micul dejun pe la 8 și la 8:40  am plecat spre Muntele Fericirilor (Zenit). Având o înălțime de 560 m și fiind situat la 7 km de orașul Tiberias, acest munte a fost locul unde Domnul a rostit Predica de pe Munte, care cuprinde și cele 9 Fericiri. Acestea cuprind adevăruri morale necesare mântuirii. Domnul nu le-a dat sub formă de porunci, ci în chip firesc de fericiri, pentru a sublinia caracterul liber al moralei creștine.

Am urcat la mănăstirea nou construită, locul originar de înmulțire a pâinilor fiind cu 50 m mai jos. Acolo am găsit o gradină frumoasă, plină de verdeață și o masă cu scaune în jur de piatră unde se spune că Iisus i-ar fi învățat pe ucenicii Săi "Tatăl nostru". De acolo se vedea frumos Marea Galileei, numită și Lacul Ghenizaret, Marea Tiberiadei sau Lacul Kinereth și este principala sursă de apă potabilă în Israel și era sursă de hrană a pescarilor din satele de pe malul acesteia.  Situată sub nivelul mării continentale, a fost "martoră" la mersul pe apă a lui Hristos, la chemarea Sfântului Petru sau la potolirea furtunii. A furnizat atâta hrană la cuvântul Domnului, încât pescarii, care toată noaptea nu prinseseră nimic, au rămas uimiți de mulțimea peștilor care aproape rupeau plasele.

Am spus și noi rugăciunea de dimineață și am cântat fericirile.

Am coborât cu autocarul la mica biserică evanghelică unde Iisus a săturat mulțimea (5000 de bărbaţi afară de femei și copii) cu doar 5 pâini și 2 pești. 

Tabgha (heptapegon = șapte izvoare) - biserica a fost construită în secolul al IV-lea în stil bizantin, noua biserică încadrează mozaicurile originale din secolul al IV-lea. Mozaicurile înfățișează păsări și plante, între acestea un loc deosebit fiind ocupat de floarea de lotus, sub formă de clopot. Această floare, nefiind specifică zonei, ne arată influențele peisajelor de pe malurile Nilului, populate la acea vreme în arta elenistică și romană. Totuși, cea mai mare parte a imaginilor înfățișează flora și fauna specifică Galileei.  (text preluat din cartea "Ghidul Pelerinilor în țara sfântă")

Ne-am închinat la icoane, am ascultat evanghelia și am admirat mozaicul de pe podea care reprezenta "Înmulțirea pâinilor și a peștilor", precum și "Pescuirea minunată" căci tot în acest loc avusese loc și minunea înmulțirii peștilor, când Iisus L-a rugat pe Petru să mai arunce odată mreaja chiar dacă el era deznădăjduit după o zi de pescuit eșuată. De asemenea mai era reprezentat și un pelican cu un șarpe în jurul picioarelor.

Simbolul Pelicanului - Pelicanul acesta este o pasăre. Iar șarpele dușmănește mult puii lui. Deci el ce face? își așează la înălțime cuibul lui, îngrădindu-l din toate părțile din pricina șarpelui. Ce face atunci vicleanul șarpe? Cercetează de unde suflă vântul și din partea aceea își trimite veninul său de-i ucide. Deci vine pelicanul și vede că au murit puii lui. Atunci privește la nor și zboară la înălțime, întinzându-și aripile. Acolo își găurește cu ciocul coastele și prin nor picură în ei din sângele său și se trezesc.

Prin pelican se înțelege Domnul, iar puii lui sunt Adam și Eva, firea noastră. Cuibul lui este paradisul. Iar șarpele diavolul cel răzvrătit. Deci șarpele, începătorul răului le-a insuflat prin neascultare protopărinților veninul său și aceștia s-au făcut morți prin păcat. Dar Domnul și Dumnezeul nostru S-a înălțat, pentru iubirea Sa de oameni, pe cinstita cruce și din coasta Sa străpunsă ne-a dăruit viața prin norul Duhului Sfânt. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Tot aici ni s-a spus că Iisus a vindecat pe Maria Magdalena de cei 7 demoni, pentru ca mai apoi aceasta să meargă până la Roma să spună de nedreptatea făcută Salvatorului ei. Tot aici L-a întrebat Iisus pe Petru de 3 ori dacă-L iubește, având să prevestească lepădarea sa de 3 ori față de Iisus.

 

Am pornit apoi pe țărmul Mării Galileei ca să facem poza de grup cu steagul României, căci părintele David era foarte mândru de poporul român, de aceea de fiecare dată ne spunea cât bine și câte daruri a dat poporul nostru de-a lungul secolelor și acum patriarhia nu mai vrea nici măcar să păstreze peticul de pământ care cu greu au reușit să-l obțină în diferite zone din Israel. Era dezamăgit de ignoranța statului român, care nu mai vrea să ofere nimic pentru Țara Sfântă, dar permanent cu nădejde de mai bine.

Pe plajă am rugat o negresă să ne facă la toți poză și săraca era mai plinuță și desculță pe pietrele destul de ascuțite de pe jos, așa că de-abia se mișca. Am văzut 2 pietre în formă de inimă cu urme de picioare în ele.

Am avut norocul să vedem un păun care tocmai când am intrat noi și-a deschis coada:) și priviți ce a ieșit:

De aici am plecat la Biserica Sfântu Petru unde era un mozaic la fel de frumos și o gradină mare și verde pe malul mării.

Biserica e construită pe o stâncă și comemorează momentul reașezării Sf. Petru în ceata Apostolilor (a 3-a arătare a Domnului după Înviere).

Am trecut prin Betsaida de unde erau Sfinții Petru și Andrei. Am trecut apoi în Siria unde am început să vedem zone întregi împrejmuite cu gard, sârmă ghimpată și alerte de mine care pot exploda. Ne spunea părintele că mai demult oamenii obișnuiau să trimită vitele pe câmpul minat ca să mai curețe teritoriul care nu mai putea fi folosit din cauza minelor, până când s-au sesizat cei de la protecția animalelor și le-a interzis. Astfel se află zone întregi pe care nu poți călca din cauza minelor.

Am trecut pe lângă niște ruine unde Iisus a salvat demonizatul din care a scos legiune de diavoli și cărora le-a permis să intre într-o turmă de porci care s-au aruncat de pe stâncă în mare, cei care erau de față rugându-L apoi pe Iisus să plece de la ei că iubeau mai mult averea. Țărmul acela înalt nu mai există căci marea era mult retrasă.

Am intrat pe granița cu Iordania: 55 km cu sârme și gard electrificat, apoi 10 m mai încolo câmp minat. Aici părintele se decide să conducă și el un pic pe motiv că șoferului i s-a pus un cârcel.

Am intrat în Palestina și ne îndreptăm spre Iordan. Vedem în jur un total alt relief: în loc de verdeață cu care eram obișnuiți vedem doar dealuri aride și pustiu. Imaginea îmi dădea așa o senzație de teamă, de pustiu. Din când în când vedeam câte un tanc despre care părintele ne spunea că verifică zona și opresc pe cei care li se par mai suspecți.

Dar în schimb odată ajunși la Iordan a fost foarte frumos, chiar dacă pe partea cealaltă a malului erau soldați cu arme căci pe malul drept era Cisiordania (West Bank) iar cel stâng Iordania. Pentru mai multe detalii citiți: http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Iordan

Acest râu cu o lungime de 322 km își are izvoarele în Liban, alimentează Marea Galileei cu apă potabilă și se varsă în Marea Moartă. În această apă Sfântul Ioan Botezătorul îl botează pe Mântuitorul Iisus, moment în care avem prima Epifanie (arătarea Sfintei Treimi) în Noul Testament - se aude glasul Tatălui din cer care spune: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit", Fiul se botează în apa Iordanului iar Sfântul Duh se așează deasupra Lui în chip de porumbel. La data sărbătorii Botezului Domnului, în fiecare an se produce o minune dumnezeiască, apele Iordanului întorcându-și mersul lor firesc pentru câteva clipe. (text preluat din cartea "Ghidul pelerinilor în țara sfântă")

Pe 27 grade ne-am schimbat în costum de baie, ne-am luat robele albe pe care le aveam pregătite din România și, după ce ne-a botezat simbolic cu un mănunchi de busuioc, am intrat în Iordan care era foarte tulbure cu mult mâl pe jos și foarte rece. Am tot așteptat-o pe mama să vină să-mi facă niște poze.

Tata s-a fâstâcit un pic dar apoi s-a schimbat și el și am avut norocul să rămânem toți 3 în apă să facem poze.

În timp ce intram în apă mi s-a părut foarte rece dar apoi după ce am intrat până la gât nu mi s-a mai părut deloc, iar când ieși din apă de obicei tremuri oricât de cald ar fi afară, însă aici contrariul: nu-mi era deloc frig.

 

 

După un timp grupul a plecat și a rămas doar tata în Iordan și se tot bălăcea, până când îl aud cântând cu patos „În Iordan botezându-te”. Când a ieșit a fost aplaudat de puținii pelerini care mai erau:) care prima dată au rămas tare surprinși de reacția lui.

Lângă noi era și un grup de ruși care mă distrau deoarece erau mai fanatici ca și noi: era un preot cred îmbrăcat cu robă care stătea în apă până la brâu și îi băga pe toți în apă cu totul și mi se părea destul de agresiv parcă:). Un copil din grup nu se mai putea oprii din plâns, probabil de sperietura trasă.

Am văzut o poză extraordinară cu ocazia sfințirii apei Iordanului:

Ne-am schimbat, am rugat apoi o rusoaică care era în apă să-mi umple o sticlă cu apă din Iordan pentru bunica (a fost una din rugăminți), apoi am plecat spre mănăstirea Sfântului Gherasim, unde sfântul a îmblânzit un leu. Are o poveste tare frumoasă așa că am să v-o detaliez: 

Din scrierea vieții sale aflăm că într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu fioros care răgea cumplit din cauză că îi intrase în labă un spin. Sfântul Gherasim îi scoate spinul și din acel moment leul nu-l mai părăsește pe Cuvios, îl urmează pretudindeni, ca un adevărat ucenic.
În acel timp, la mănăstire, Părinții aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apă de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catâr. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Însă, într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de catâr și a adormit. Câțiva negustori, trecând cu o caravană de cămile pe acolo și văzând catârul singur, l-au luat și și-au continuat drumul.
Cuviosul Gherasim, văzând că lipsește de la mănăstire catârul și crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: "lucrul pe care îl făcea catârul îl vei face tu, slujind trebuințele mănăstirii“. Și leul s-a făcut de îndată ascultător și căra zi de zi apă de la Iordan pentru mănăstire.
După o vreme, negustorii s-au întors pe același drum. Și pe când treceau Iordanul, s-au întâlnit cu leul care împlinea lucrul catârului. Negustorii, văzând leul, s-au speriat și au fugit. Leul a luat catârul de frâu și s-a întors la Sfântul Gherasim și cu câteva cămile.
Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atât pentru că își recuperase catârul, ci mai ales pentru faptul că a cunoscut că leul nu a mâncat catârul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea leul, deși părăsise mănăstirea, venea o dată pe săptămână la Cuviosul Gherasim, plecându-și capul înaintea lui, ca și cum i s-ar fi închinat.
După ce Sfântul Gherasim a trecut la cele veșnice, leul s-a dus la mormântul lui, și, răcnind cu putere, a murit.

La intrare pe lângă faptul că se trăgeau clopotele că venim noi, ne-a dat și câte un acatist care era în greacă și o lumânare. În curte erau 2 papagali, dintre care unul tot spunea „Hello”, foarte drăguț.

Am intrat în biserică, ne-am închinat la icoane și am ascultat evanghelia.

La intrare am văzut o grotă unde Maica Domnului L-a alăptat pe Iisus în fuga lor spre Egipt. Nu am putut s-o vizităm deoarece era în renovare, dar m-a lăsat să fac niște poze de la intrare. Un călugăr român ne-a servit cu pâine prăjită, măsline și un suc.

Iordanul era la -400 m sub nivelul mării. Nivelul 0 era semnalizat de un indicator lângă care stătea și o cămilă:

Pe drum o grămadă de așezări de beduini:

Am pornit apoi spre Bethleem, trecând prin Ierusalim pentru a ne caza. Am hotărât să nu mai merg la cină căci la ora 23:00 urma să mergem la Sfântul Mormânt pentru priveghere și vroiam să mă împărtășesc.