Israel - Țara Sfântă a profeților și protopărinților noștri: Țara Sfântă

Ziua 5

Cea mai importantă zi: Via Dolorosa și Sfântul Mormânt.

Ne-am trezit pe la 7, am luat micul dejun care în fiecare zi era copios și deși doream să țin post nu reușeam și am pornit spre Ierusalim Cetate.

Ne-am întâlnit cu părintele la Poarta Oilor sau a Sf. Ștefan și am pornit pe Via Dolorosa.
Drumul Crucii este format din 14 opriri dintre care amintim:
1. Condamnarea la moarte în curtea lui Pilat.
2. Punerea Crucii pe umerii Domnului, în fața Pretoriului
3. Prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii
4. Întâlnirea cu Sfânta Fecioară
5. Luarea Crucii în spate de către Simon Cirineanul (urma palmei lui Iisus)
6. Întâlnirea cu Sfânta Veronica
7. Hristos cade a 2-a oară sub povara Crucii
8. Întâlnirea cu femeile Ierusalimului
9. A 3-a cădere a Mântuitorului
10. Locul unde Iisus a fost dezbrăcat de haine
11. Locul unde Iisus a fost răstignit
12. Iisus moare pe Cruce
13. Iisus este dat jos de pe cruce, iar trupul Său este pregătit pentru îngropare
14. Iisus este pus în mormânt și a 3-a zi a Înviat din morți.

Pe locul unde se înălța altădată mândră Fortăreața Antonia, acolo unde a fost judecat și condamnat Iisus, este astăzi o școală musulmană, construită în vremea turcilor. Fortăreața, întărită de către Irod cel Mare și numită Antonia în cinstea prietenului său Marc Antoniu, folosită ca garnizoană pentru legiunile romane ce mențineau ordinea în oraș, devenea în timpul sărbătorilor iudaice și reședința guvernatorului. În anul 70 d.H. odată cu distrugerea Templului, la ordinul lui Titus, a fost făcută una cu pământul.
Am intrat într-o curte mare unde ni s-a spus că era Pretoriul, locul judecății și pătimirii Domnului. Mă încerca o mare tristețe când mi se cerea să merg cu ochii minții, după cum ne îndruma părintele, pe locul unde a fost judecat și bătut.

Am mers să ne închinăm la capela „Încoronării cu spini”, care a fost complet refăcută între anii 1927-1929, pe fundațiile bizantine, după planurile renumitului arhitect A. Barluzzi. Frumoasele vitralii redau scene din timpul patimilor Mântuitorului, iar cupola, meșteșugit lucrată în mozaic reprezintă o coroană cu spini. Altarul din dreapta este închinat Sfântului Pavel, care a fost și el închis în Fortăreața Antonia.
„Capela Condamnării” își menține forma bizantină. Aici începe "Lithostrotos", locul numit "pardosit cu pietre", pomenit în Evanghelie, acolo unde s-a desfășurat partea publică a judecății lui Iisus. Pe atunci era o curte interioară a Fortăreței Antonia.

Am plecat spre prima cădere a Mântuitorului sub povara Crucii iar lângă era locul unde Maica Domnului și-a văzut Fiul plin de sânge și a leșinat de durere. Biserica celei dintâi căderi avea o pictură nemaipomenită în tempera la fel ca și pictura lui Arsenie Boca.

Vedem arcul „Ecce Homo”, mă încearcă din nou aceeași tristeţe și deşi aș vrea să plâng totuși nu pot.

Ajungem la închisoarea lui Iisus și a tâlharilor. O parte din grup a coborât 2 nivele până la cea a tâlharilor și părintele David ne-a spus noi să vedem prima dată închisoarea lui Iisus la primul nivel.

Am văzut găurile într-un bloc mare de piatră unde erau ținute picioarele lui Iisus și cele pentru mâini.

Urmează întâlnirea lui Iisus cu Simon Cirineanul care e obligat să-I ducă Crucea o bucată din drum, simbolizând creștinul dator să-I urmeze exemplul Mântuitorului și să-și poarte crucea pe drumul vieții. Tradiția spune că atunci când Domnul sub povara Crucii, S-a sprijinit în acel loc, urma palmei Lui s-a imprimat în piatră.

Am ajuns la locul unde Sfânta Veronica îi șterge fața cu o mahramă curată. Tradiția relatează despre Veronica, tânăra care plină de compasiune pentru Iisus, a ieșit din casă și I-a șters fața plină de sânge cu o mahramă. Ca răsplată pentru curajul și noblețea ei sufletească, Mântuitorul a răsplătit-o, dăruindu-i imaginea chipului Său imprimată în țesătură. Biserica a fost construită în anul 1895 pe fundațiile bizantine. Ordinul monahal catolic "Micile surori ale lui Iisus" deține astăzi locul.

Pe drum mai vedem unele locuri unde a căzut Iisus la pământ, doborât de păcatele noastre, în total pe drumul spre Golgota au fost 3 căderi și 14 opriri, identificate prin plăcuțe.
Ajungem în curtea Sfântului Mormânt, adică la poalele Golgotei și ne închinăm din nou la stâlpul brăzdat de Sfânta Lumină, apoi facem o poză de grup pe scările pe care a fost înălțată Sfânta Cruce de împărăteasa Elena și ne putem la coadă pentru a intra în Sfântul Mormânt, pregătiți cu mănunchiurile de lumânări.

Avem 13 mănunchiuri de câte 33 de bucăți pe care le-am împărțit la părinți pentru a le putea aprinde fiecare când ieșim din Sfântul Mormânt cu Lumina Sfântă.

Cât timp am așteptat să intrăm la Sfântul Mormânt am citit Acatistul Sfântului Mormânt, pe care l-am primit de la o măicuță româncă de la mănăstirea Sfântul Teodosie și mi-a prins tare bine. Camelia, ghida noastră ne sfătuia ce să facem când intrăm în mormânt: că prima dată vom intra în Capela Îngerului și apoi de acolo să ne punem în genunchi și să intrăm la Sfântul Mormânt iar când ieșim să ieșim cu spatele și tot timpul cu fața la Sfântul Mormânt. În cele din urmă am lăsat-o în fața noastră ca să vedem ce face și când să ne punem în genunchi călugărul de afară ne-a atras atenția să nu ne mai punem în genunchi că durează și să ne grăbim. Totuși am reușit să intrăm toți 3 în Sfântul Mormânt și am avut poate puțin dar nouă ni s-a părut suficient timp să spunem o rugăciune și să ne bucurăm de harul și trăirea pe care am avut-o, și să ne închinăm la o icoană făcătoare de minuni a Maicii cu Pruncul dintr-un colț al Mormântului. Este greu să exprim în cuvinte ce am simțit înăuntru, ceva înălțător, am simțit că Dumnezeu există și că S-a milostivit de noi și ne-a binecuvântat. Uitasem să spun că toată ziua deși mă încerca o tristețe mare nu puteam să plâng, dar când am intrat în Sfântul Mormânt, de fapt în Capela Îngerului (prima încăpere) au început să-mi curgă lacrimi de emoție, normal că nu poți sta „nemișcat” în fața harului care împânzește locul acela.

Am ieșit apoi afară și ne-am dus să aprindem lumânările, și un călugăr mi-a făcut semn să mai facem un rând și am ajuns astfel în față și le ceream părinților să-mi dea mie lumânările, dar totuși au ținut să aprindă și ei câte un mănunchi, pe care apoi îl stingeam într-o cupă de fier alăturată.

Am plecat apoi să vedem din nou Golgota, după ce părintele ne-a arătat piatra pe care a fost pironit Iisus și locul unde sutașul s-a convertit și i-a fost tăiat capul, cel care a zis: „Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta.”

Am aprins și la Golgota, locul numit "Jertfelnicul iubirii lui Dumnezeu", 3 lumânări și apoi am revenit la Piatra Ungerii care mirosea extraordinar.
Golgota - locul acesta, martor tăcut al răstignirii Mântuitorului întregii lumi și Mormântul îndurerat- care a închis în sine pentru puțin timp trupul Domnului, deschizându-și mai apoi porțile Învierii celei de-a 3-a zi, toate acestea au fost relicve membrilor bisericii primare. Cei dintâi creștini și-au îndreptat cu siguranță pașii spre locurile legate de viața, activitatea și răstignirea Domnului.
Pentru a împiedica cinstirea acestor locuri de către binecredincioși, în anul 135 d.H., din ordinul împăratului Hadrian, romanii au ridicat acolo temple ale zeilor păgâni. Astfel, după cum dă mărturie Fericitul Ieronim, timp de aproape 180 de ani, pe Golgota a fost un templu închinat lui Venus, iar deasupra Sfântului Mormânt, unul lui Jupiter. Contrar acelui plan ticălos, construcțiile au marcat Locurile Sfinte. (fragment preluat din Drumul Crucii și Biserica Sfântului Mormânt de părintele David Pristavu)

La Peștera Sfintei Elena ajungem coborând cele 29 de trepte, între Altarul împărțirii veșmintelor și Altarul încoronării cu spini. Altarul central este închinat acum Sfântului Grigorie Luminătorul, cel care i-a încreștinat pe armeni. Altarul cel mic este închinat tâlharului pocăit, cel răstignit pe cruce în dreapta Domnului.

Altarul Aflării Sfintei Cruci este un altar de marmură însemnat cu o cruce neagră pe jos, acolo unde, în smerenie, s-a aflat și Sfânta Cruce. Arătarea semnului Sfintei Cruci s-a întâmplat, după moartea celui dintâi împărat creștin, dreptcredinciosul și marele Constantin și anume, pe vremea când fiul său Constantin (337-361 d.H.) luând împărăția, a primit totodată și rău credinciosul eres al lui Arie. Spre rușinarea ereticilor, care defăimau pe Hristos și spre încredințarea și întărirea celor dreptcredincioși, s-a făcut, atunci, într-adevăr un semn minunat, în sfânta cetate a Ierusalimului. Că, în duminica Cincizecimii, adică la pogorârea Sfântului Duh, sărbătoarea care a căzut atunci, în anul 351, în ziua de 7 mai, la ceasul al 3-lea, s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci a Domnului, strălucind cu o lumină negrăită, mai mult decât soarele; și tot poporul îl privea, minându-se, cu spaimă mare. Acest semn al Sfintei Cruci a stat deasupra sfântului munte al Golgotei, pe care Domnul nostru a fost răstignit, și s-a întins, ajungând până la Muntele Măslinilor, și se potrivea lățimea crucii cu lungimea sa. Iar frumusețea ei era atât de împodobită, încât se asemăna cu fața curcubeului, atrăgând privirea tuturor spre ea. Și umplându-se de frică și de bucurie, toată mulțimea Ierusalimului a alergat la Sfânta Biserică, cu mare umilință și cu căldura sufletului, bătrâni și tineri, bărbați și tineri, străini și localnici, creștini și de alte credințe, și toți cu o gură, preamăreau pe Hristos Dumnezeul nostru, pe Dumnezeu adevărat. Atunci, necredincioșii s-au umplut de rușine, văzând cât de mare este puterea lui Hristos, Dumnezeul nostru, întru arătarea crucii celei dumnezeiești, dovedind astfel, cu fapta, că este dreaptă creștineasca credință, adevărată și mântuitoare. Că ea nu este alcătuită din înțelepciunea omenească, ci de la Duhul Sfânt, fiind mărturisită cu semne din cer și cu minuni. (fragment preluat din Drumul Crucii și Biserica Sfântului Mormânt)

Ne-am întâlnit cu restul grupului afară în curte și am mers lângă să vizităm Biserica Mariei Egipteanca, unde se găsește icoana originală la care s-a rugat sfânta s-o lase să sărute Sfânta Cruce. Se vedea că era veche și că din ochiul drept al Maicii Domnului curgea mir. M-a marcat o icoană cu Sfântul Ioan Botezătorul care-L ține într-o cupă mai mare pe Pruncul Iisus și alta cu Adam care avea o barbă lungă până jos. Tot aici am făcut pe ghida, traduceam ce spunea cel care avea grijă de biserică căci părintele David nu a mai intrat.

După ce ne-am strâns cu toții, plecăm spre Muntele Măslinilor (Eleon), locul unde Iisus S-a Înălțat la Cer.
Muntele Măslinilor are 4 vârfuri, cel mai înalt are 830 m. Fiind bogat în plantații de măslini, acesta a fost defrișat în timpul împăratului Titus. De la locul unde Tradiția spune că a fost botezat Iisus, pe malul Iordanului, într-o zi clară, se vede vârful cel mai înalt al Muntelui Măslinilor. În Vechiul Testament se vorbește de Muntele Măslinilor (la 2 Regi 11, 7), făcându-se aluzie la idolatria lui Solomon, care a ridicat idoli (Chemoș și Moloh), lucru care a făcut ca unul dintre vârfuri să se numească Muntele Ocării. În viitorul eshatologic se spune că Domnul va despărți muntele în 2, atunci când picioarele Sale vor sta pe el (Zaharia 14, 4).
Evreii care locuiam în Ierusalim obișnuiam să anunțe luna nouă compatrioților lor din Babilon printr-un lanț de focuri care începea să se aprindă de pe Muntele Măslinilor. Dar datorită faptului că samarinenii aprindeau focuri false, aceștia au renunțat la acest obicei și au trimis mesageri.
Conform unei legende, porumbelul care a adus lui Noe ramura de măslin a luat-o dintr-un pom de pe acest munte. Alt lucru interesant după o credință locală, evreii care au murit în alt loc decât în Israel vor învia ieșind unde se va despica Muntele Măslinilor.
Aici pe Muntele Măslinilor a avut loc Înălțarea Domnului la cer, după ce le-a spus Sfinților Apostoli că vor fi îmbrăcați de Sus și vor fi mărturisitori pentru cei din Ierusalim, Iudeea, Samaria și până la marginile pământului.
Tradiția ne spune că Ioana, soția ispravnicului Huza de la curtea lui Irod, femeie credincioasă, a luat capul Sfântului și l-a ascuns în Muntele Măslinilor. Mai târziu, descoperindu-se prin minune capul Sfântului, creștinii au ridicat pe acest loc o biserică.
Tot aici, pe platoul Muntelui Măslinilor, Tradiția consemnează faptul că David s-a ascuns de frica mâniei lui Saul. (text preluat din "Ghidul pelerinilor în țara sfântă")
Am vizitat biserica unde se vedea piciorul lui Iisus impregnat în piatră și am sărutat locul.

Am plecat apoi la altă biserică unde se vedea piciorul Maicii Domnului impregnat în piatră și pe drum am fost avertizați să avem grijă de lucruri căci sunt hoți care ne arată niște hărți și pe sub ele își fac treaba. Părintele David l-a rugat pe Dorel, care în ciuda numelui avea vreo 100kg de musculatură să stea ultimul și să mergem cât mai compacți, căci hoții roiau în jurul nostru.

Am mers la mănăstirea rusească, foarte frumoasă cu un turn înalt. Ne-am închinat și aici iar o maică ne-a atras atenția că nu facem corect Sfânta Cruce și e păcat.

Am ajuns și la mănăstirea Sfânta Pelaghia unde starețul ne-a povestit despre minunea petrecută acolo, când evreii au venit cu un buldozer să dărâme biserica, și când au vrut să dărâme și capela cu sfintele moaște, icoana lui Iisus Judecătorul care se află pe cupola cea mai înaltă în toate bisericile a început să se învârtă în jurul buldozerului, iar evreii s-au speriat și au fugit. Și acum se vede o mică gaură unde începuse să spargă zidul. După ce ne-a miruit, starețul ne-a pus să cântăm „Hristos A Înviat”. De aici puteai admira o panoramă superbă a Ierusalimului.

Am încheiat ziua cu biserica „Pater Noster” unde se află peștera în care s-au nevoit mulți mucenici și pe zidurile curții și ai bisericii se aflau plăcuțe cu „Tatăl Nostru” în 35 de limbi și în numeroase dialecte, cea în română aflându-se în partea dreaptă prima de lângă altar.

Mănăstirea carmelită ce se poate vizita astăzi a fost construită între 1868 și 1872. Călugărițele stau închise în chilii toată viața. Se îndeletnicesc cu rugăciunea și cu lucrul mâinilor. Li se dă mâncare pe o mică fereastră.
Tot aici se află o mică peșteră unde Tradiția spune că Mântuitorul le-a amintit ucenicilor rugăciunea "Tatăl Nostru".